Sonetul plângerii… Te cheamă!
***
Privește, Doamne! Tot pământul plânge,
Iar Cerul Tău, ascuns de ceață, lasă
Zidirea Ta sub lacrimi mari ce-apasă
Poporu-ntreg ce-ncet acum se frânge
*
Sub greu potop ce rupe gard și casă
Și drum și pod în calea sa distruge,
Iar vieți cu mii prin virus pier în sânge
Și lasă-n urmă doar săracă masă…
*
Permis-ai celui rău s-aleagă calea
Prin care toți pierduți de-a Ta credință
Să plâng-acum, cuprinși de toată jalea.
*
Iertați să fie toți cu-a Ta sentință,
De s-au smerit și plâng pe toată valea
Spre a-și spăla trădarea prin căință!
***
Rondelul tristei veri
***
Se pleacă-adânc câtre pământ
Tulpini de flori și lan de grâu,
Ce-și plâng frumosul lor veșmânt
Câzut spre poale de sub brâu.
*
Par despletite în frământ
De parcă-ar fi în plin desfrâu.
Așa se pleacă la pământ
Tulpini de flori și lan de grâu…
*
Le-apasă grindina-n mormânt
Și vânt le rupe, n-are frâu,
Ioar ploaia le tot duce-n râu,
Puhoi de apă greu de-nfrânt…
*
Ce-mbibă-n goană sfânt pământ.
