”Un grup de capre negre caută hrană sub stratul de zăpadă într-o zonă stâncoasă din Parcul Natural Bucegi.

Filmarea a fost realizată de colegii noștri Valentin Bălan și Răzvan Olteanu într-o acțiune de monitorizare. Fauna este permanent monitorizată de specialiști.

Clipul video din Munții Bucegi, care s-a viralizat pe Facebook, poate fi văzut 

direct AICI: https://www.facebook.com/RnpRomsilva/videos/2357633490934697/

Populația de capră neagră din Parcul Natural Bucegi este una dezvoltată, estimată de specialiști la circa 500 de exemplare.

Caprele negre preferă în iernile grele versanții înclinați, cu stâncărie, de pe care cade zăpada. Aici găsesc hrana și se adăpostesc de prădători, în special râșii.

Iarba uscată este ușor descoperită de sub stratul de zăpadă, în aceste zone caprele negre găsind și mușchi, licheni sau cetină de molid.

Capra Neagră are habitatul în zonele stâncoase montane din Europa.

Grație musculaturii foarte dezvoltate și a copitelor despicate, capra neagră se poate deplasa cu ușurință în zone stâncoase, inaccesibile altor specii, unde-și procură hrana și se refugiază din fața prădătorilor.

Parcul Natural Bucegi, situat în centrul țării, unul din cele 22 de parcuri administrate de Regia Națională a #Pădurilor – #Romsilva, are o suprafață de peste 32.000 de hectare, din care aproape 21.500 de hectare sunt #păduri.

Pe raza parcului sunt amenajate 52 de trasee turistice pe patru magistrale care străbat întregul parc, marcate cu benzi roșii, galbene și albastre și cruce albastră”, precizează o postare pe pagina de Facebook Regia Nationala a Padurilor – Romsilva.

SURSA: https://www.realitatea.net
Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Apart Hotel “Best Choice” Sinaia

Cazare in Sinaia “Best Choice Apartments” Apart Hotel “Best Choice” Sinaia cuprinde două a…