Federaţia Română de Automobilism Sportiv a anunţat, de curând, noul calendar competiţional. Staţiunea de pe Valea Prahovei, Sinaia, este singura localitate din judeţul Prahova care va găzdui evenimente sportive automobilistice şi anul acesta.
„Perla Carpaţilor” a devenit, deja, o destinaţie tradiţională în Campionatul Naţional de Viteză în Coastă, fiind, totodată, singura rundă care se petrece pe traseu urban din circuitul competiţiei din România. În acest sezon, etapa găzduită de staţiunea prahoveană este programată în zilele de 30 şi 31 iulie, reprezentând a cincea destinaţie din campionat.
Campionatul va începe în perioada 23-24 aprilie, când este programat Trofeul Râşnov, urmând să se dispute opt etape: Straja – Hunedoara (21-22 mai), Marele Premiu al Braşovului (18-19 iunie), Cupa Gorjului (9-10 iulie), Trofeul Sinaia (30-31 iulie), Trofeul Teliu (3-4 septembrie), Trofeul Câmpulung Muscel (24-25 septembrie), Trofeul Predeal (15-16 octombrie).
De asemenea, din acest an, forul naţional introduce o nouă competiţie, anume Campionatul României de Drift. Aceasta este o probă care constă în parcurgerea traseului prin supravirare, în mod intenţionat.
Pentru primul sezon al campionatului au fost programate cinci etape, iar una dintre acestea urmează să se desfăşoare la Sinaia. Întrecerea din Prahova va reprezenta a doua rundă a competiţiei, fiind programată în perioada 24-26 iunie.
Startul campionatului urmează să aibă loc la Bucureşti, în perioada 27-29 mai, iar după runda de la Sinaia mai sunt programate etape la Pojorâta/Rarău (15-17 iulie), Braşov (26-28 august), Bucureşti (30 septembrie – 2 octombrie).
SURSA: http://www.ziarulprahova.ro