S-au stins aproape ecourile celei de-a a XX-a ediţii a Festivalului şi Concursului Internaţional “George Enescu”, desfăşurat în perioada 1-25 septembrie, în Bucureşti şi în alte şase oraşe din ţară: Arad, Buşteni, Cluj, Sibiu, Timişoara, Târgu-Mureş. A rămas, în schimb, rezumatul faimei acestui eveniment de proporţii, elogiat şi îndelung comentat, mai ales în presa internaţională, dar şi rezumatul în cifre al unei memorabile celebrări a marelui compozitor român, pianist, violonist, dirijor şi pedagog.

A mai rămas şi va rămâne mereu amintirea omului George Enescu (1881- 1955) de la a cărui naştere se împlinesc anul acesta 130 de ani; aura muzicianului şi a omeniei lui Enescu, pe care nici epoca sa, nici vremurile care au urmat nu au reuşit să o umbrească. Dimpotrivă, au sporit-o, an de an. Iar festivalurile care i-au fost dedicate, în România, începând din anul 1958, nu numai că au refăcut drumul celebrităţii sale, dar au fost şi prilejul unei imense provocări pentru mari orchestre ale lumii, mari dirijori şi solişti – nume răsunătoare de pe afişele celor mai râvnite concerte de pe mapamod, care au evoluat şi pe scenele de la noi, pe parcursul celor 20 de ediţii. Veţi spune, poate, că nu mai contează cifrele, a se înţelege costurile manifestării, câtă vreme România îi cultivă steaua norocoasă, drept revanşă pentru modul cum şi-a făcut cunoscută ţara în lume…

Festivalului Enescu, în cifre

Pentru onorarea invitaţilor (costuri pentru transport, cazare, prestaţie artistică, premii) – dirijori de talia lui Daniel Barenboim, Zubin Mehta, Antonio Pappano, Horia Andreescu, Guenady Rojdestvensky, Franz Welser Möst, solişti precum Han-Na Chang, Denis Matsuev, Dan Grigore, Vadim Repin – ori mari orcheste – Wiener Philharmoniker, London Symphony Orchestra, Academia Santa Cecilia di Roma, Staatskapelle Berlin, The Mariinsky Theatre Symphony Orchestra, Orchestre National de France, dar şi pentru participanţii la Concursul Internaţional “George Enescu”, suma, aprobată de Parlamentul României  s-a ridicat la 32.121.000 RON, din care 24.000.000 RON pentru prestaţii artistice; 3.600.000 RON pentru transport; 3.300.000 RON, cazarea şi  385.000 RON, contravaloarea premiilor. Potrivit directorului Festivalului, Mihai Constantinescu, au existat şi sponsorizări, în valoare de 550.000 euro.
Cu alte cuvinte, pentru celebrarea lui George Enescu, România a investit, la această ediţie, 8 milioane de euro. Geniile merită acest fast! Ceea ce nu ar trebui să uite, însă, România şi publicul iubitor de muzică clasică – mai entuziast ca oricând, la această ediţie – este nu numai opera sa, ci şi biografia muzicianului şi omului Enescu – un autentic model de profesionalism şi demnitate, al cărui nume “s-a identificat cu ideea de bine, pe care îl făcea cu o discreţie impresionantă, fără şă-şi aroge vreun merit”, scria Valeriu Râpeanu în volumul său dedicat muzicianului, “Enescu” (contribuţii documentare, reconstituiri, interpretări), apărut în 1998, la Editura Pro Istoria.
S-a scris mult, de altfel, despre George Enescu, o bibliografie impresionantă din care amintim câţiva autori: Viorel Cosma, Andrei Tudor, Pascal Bentoiu, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Mihai Cosma, Colette Axente, Ileana Raţiu, Vasile Tomescu, Tudor Ciortea, Titu I. Băjanescu, Alain Cophignon, Dieter Nowka, Malcolm, Noel, Pinter Lajos.  i un numitor comun: excelenţa profesională şi umană.
Însuşi elevul lui Enescu, Sir Yehudi Menuhin (1916 -1999), celebrul violonist şi dirijor american, cel care i-a fost alături maestrului său până în clipa din urmă, spunea, în interviurile sale: “Sunt întotdeauna emoţionat când vin în România. Aici am avut cel dintâi contact cu rădăcilnile lui Enescu, i-am înţeles originile, dragostea pentru pământ şi popor, pentru muzica fiecărei văi. Am înţeles bogăţia culturală şi emoţională a acestei ţări, emoţiile profunde legate de durerile şi bucuriile vieţii. Acestea erau emoţiile autentice ale unor oameni care munceau cu mâinile, cu minţile şi cu inima (…). Enescu era unul dintre cei mai blânzi şi mai răbdători oameni pe care i-am cunoscut.” Prezent la ediţia din acest an, reputatul dirijor rus Valeri Gherghiev, directorul Orchestrei Filarmonice Kirov din Rusia accentua faptul că George Enescu a fost “o personalitate marcantă, cu o vocaţie a compoziţiei ieşită din comun. Era un om serios, profund, foarte apreciat printre contemporanii săi europeni…”

Ioan Holender: “Presa autohtonă a fost  aproape inexistentă”

Ioan Holender, Directorul Operei din Viena şi Directorul artistic al ediţiei din acest an a Festivalului şi Concursului Internaţional “George Enescu”, aprecia, într-un scurt interviu pe care ni l-a acordat, că Festivalul Enescu are un renume foarte bun în lume, iar invitaţii pleacă de aici foarte mulţumiţi; foarte bucuroşi de modul cum au fost primiţi. Ceea ce este foarte important…” Dar Ioan Holender a avut şi dezamăgiri. Unele privitor la prestaţia slabă a mass-media româneşti: “Spre deosebire de  presa internaţională, care a comentat amplu această ediţie, presa românească a fost aproape inexistentă. S-a comentat extrem de puţin; mass-media de la noi aproape nu mai există, fiindcă nu se mai acordă spaţiu editorial cronicilor muzicale, ceea ce este, din păcate, o ruşine… ”
O notă maximă a primit-o, însă, din partea domniei sale, publicul: “Publicul român este avid şi însetat de calitate în toate direcţiile vitale; românii au sensibilitatea, inteligenţa şi instinctul de a simţi ceea ce este valoros în planul creaţiei, fără a se lăsa ademeniţi, seduşi de ceea ce vor alţii să le impună ca fiind important”.

Ştefan Ignat, excepţional în rolul Oedipe

Unul din cele mai importante momente din Festival a fost premiera capodoperei enesciene, “Oedipe”, în regia Andei Tăbăcaru Hogea şi scenografia semnată de Viorica Petrovici. O reuşită, atât vocal cât şi instrumental, montarea “Oedipe” se adaugă celor cinci montări româneşti, la câteva din ediţiile Festivalului Enescu, începând cu anul 1958.  Baritonul Ştefan Ignat face un rol de excepţie; vocea  puternică, profundă, dramatică ridică publicul în picioare. De asemenea, corul maestrului Stelian Olariu şi orchestra condusă de Tiberiu Soare.
“Ceea ce am încercat să aduc actualei montări este “tonul” acesta legendar; practic, am vrut să ilustrez legenda lui Oedipe mai ales pentru publicul tânăr din zilele noastre, care nu mai citeşte nici teatru antic grecesc, nici Poetica lui Aristotel, nici Platon, adică lucrările fundamentale care ne învaţă să fim oameni cu adevărat. Eu am vrut să fie un spectacol care să emoţioneze, nu să epateze sau să politizeze”, ne-a declarat Anda Tăbăcaru Hogea.
Indiferent de viziunea montărilor anterioare a operei “Oedipe”, spectacolul s-a dorit a fi încă un semn  de preţuire pentru cel mai mare compozitor român. George Enescu a trăit pentru muzică şi cu sentimentul nobil al iubirii oamenilor şi naturii din ţara sa. Cândva, mărturisea:  “Un om al pământului, un ţăran, dacă resimte o durere foarte vie, nu vorbeşte niciodată ! El geme, ceea ce este un fel de a cânta. Şi eu sînt cam aşa, fiindcă eu consider muzica drept singurul mijloc de a exprima strigătele sufletului cu toate misterioasele lui ondulaţii…”

Veronica Marinescu
SURSA: http://www.curierulnational.ro
Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri interne

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Marian MALCIU: Rondelul tristei veri & Sonetul plângerii… Te cheamă!

Sonetul plângerii… Te cheamă!  ***  Privește, Doamne! Tot pământul plânge, Iar Cerul…