Petale de trandafiri pe pat, trataţii cu şampanie şi ciocolată, meniuri afrodisiace şi ore la SPA-urile sunt atuu-urile pe care mizează administratorii de hoteluri de pe Valea Prahovei pentru a-i atrage pe îndrăgostiţi să petreacă Valentine’s Day la munte.

Iar strategia a dat roade, după ce a fost probată şi în anii trecuţi. Ofertele pleacă de la 250 de lei de persoană.

La Hotelul de 4 stele din Sinaia, Rowa Dany, un sejur romantic în care veţi fi trataţi ca în filmele de la Hollywood include cazarea de două nopţi într-o cameră matrimonială premium, cu petale de trandafiri pe pat, meniuri la alegere cu preparate afrodisiace din vită, şampanie şi bomboane în cameră, acces complet la SPA şi un masaj cadou pentru doamne.

Preţul pachetelor variază, în funcţie de opţiunile alese între 699 şi 899 de lei. Cuplurile şi-au făcut deja rezervări, iar hotelul este aproape plin până în data de 17 februarie“, ne-au spus administratorii hotelului.

Dacă vreţi să înotaţi într-o piscină acoperită, o variantă este Hotelul Rina din Sinaia, de 3 stele. Un pachet de 3 nopţi costă 550 de lei şi include o cină romantică în data 15 februarie, trataţie cu şampanie în cameră, mic dejun şi acces nelimitat la piscină.

Dragoste în creierii munţilor

Pentru îndrăgostiţii care vor să uite de aglomeraţie, o variantă este un sejur la 1270 de metri altitudine, la Stâna Regală din Sinaia, într-un peisaj de vis. În funcţie de pachet, preţurile variază între 375 şi 650 de lei, iar îndrăgostiţii vor avea parte de o primire surpriză în camerele încălzite cu şemineuri pe lemne, meniuri tradiţionale sau speciale şi multă distracţie pe zăpadă, cu săniuţe şi colaci.

Tinerii în special au făcut rezervări, iar ca discount oferim reduceri între 15 şi 30% la consumaţia din restaurant“, ne-au spus recepţionerii de la Stâna Regală.

În mod similar, la Buşteni şi Azuga, preţurile pentru un sejur de Valentine’s Day variază, în funcţie de stelele hotelului şi opţiunile din pachetele turistice între 250 şi 1.000 de lei.

SURSA: http://adevarul.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Valea Prahovei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Starea pârtiilor de pe Valea Prahovei! Programul și tarifele transportului pe cablu de la Sinaia, Bușteni și Azuga

Este ultimul week-end de vacanță, iar stațiunile de pe Valea Prahovei vor fi din nou în ce…