Săptămâna gratuităţilor pentru studenţi

1x123 Săptămâna gratuităţilor pentru studenţiConcerte, concursuri, campionat de fotbal şi o campanie de donare de sânge sunt câteva dintre evenimentele organizate pentru studenţi.

Festivalul „Unifest” le aduce tinerilor gratuitate în instituţiile culturale, dar şi pentru transportul în comun.

Evenimentul se desfăşoară până în 25 noiembrie sub sloganul „distracţie gratis, nu degeaba”.

SURSA: http://www.adevarul.ro

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed