Cartea Exodului

De la începuturile sale politeismului a fost gândit şi destinat pentru a înlocui monoteismul. Prin inventarea diferitelor mitologii s-a căutat sub o formă sau alta să se justifice existenţa zeilor şi a tuturor cerinţelor lor faţă de oameni, acest lucru devenind foarte util în susţinerea castei preoţilor. De fapt, putem spune că politeismul a fost strâns legat de evoluţia acestei categorii de “intermediari” dintre zei şi oameni.

La fel ca pe orice altă piaţă de natură economică, în domeniul religios inventarea unui panteon de zei era eficientă în a susţine o preoţie extrem de diversificată. Astfel, o anumită categorie era dedicată unui anumit zeu, să spunem Ra, sau zeul Soare. O altă categorie era devotată lui Osiris şi cerinţelor sale, iar alţii lui Isis. În concluzie, se crea loc pentru mai mulţi preoţi, fiecare fiind “specializat” în domeniul de activitate al respectivului zeu.

De exemplu, dacă oamenii sau conducătorii doreau recolte mai bogate sau ieşirea din secetă, mergeau la templul lui Isis, zeiţa fertilităţii. Ea rezolva şi toate problemele de natură sexuală sau familială. Dacă se dorea remedierea unor chestiuni de natură politică, se apela la zeul Ra, el fiind considerat unul dintre cei mai puternici, aşa cum soarele este mai strălucitor decât toate celelalte astre. În cinstea tuturor acestor zei se dedicau temple impunătoare, iar ceremoniile sau ritualurile erau dintre cele mai felurite şi mai adaptate diferitelor categorii de “consumatori” de servicii religioase, adică de închinători.

Statui imense ce simbolizau pe aceşti zei erau plasate în interiorul templelor cu scopul de a veni în ajutorul “mulţimii”, ce nu era capabilă să îşi imagineze cam cine sunt aceşti zei, precum şi pentru a da o nuanţă de sacru, de prezenţă a divinităţii în cauză. La anumite semnale sonore date prin tobe sau trâmbiţe în cadrul ceremoniilor religioase, toţi cei ce participau la actul de închinare se plecau în faţa acestor simboluri sau “chipuri” şi jurau loialitate faţă de zeul sau zeii în cauză.

Totdeauna orice formă de nesupunere era aspru sancţionată în viaţa de acum, dar şi cea viitoare. Zeii erau fiinţe cu mare autoritate, ce îşi nimiceau adversarii şi cereau supunere deplină din partea muritorilor. Astfel, mulţimile nu îşi puteau alege zeii, ele fiind obligate să urmeze tradiţia poporului în care s-au născut, fiecare grup etnic având “dumnezeii săi”.

De aceea, formele distincte de politeism au fost asociate diferitelor popoare, cu scopul de  a contura specificul lor naţional şi pretenţiile lor asupra teritoriului deţinut sau destinat cuceririi. A pleca din religia ta, în care te-ai născut, echivala cu un act de trădare naţională, de neiertat. De aceea, politeismul interfera puternic în viaţa socială şi personală, cu o mulţime de implicaţii şi ramificaţii politice.

Însă tendinţele politeiste au evoluat şi s-au accentuat pe măsură ce s-a produs îndepărtarea de monoteismul originar, fenomen accentuat de diversificarea limbilor vorbite şi de răspândirea oamenilor pe suprafaţa pământului. La început politeismul s-a alăturat monoteismului originar ca o variantă alternativă, pentru ca ulterior să se impună definitiv înlocuindu-l pe acesta. Apariţia statului ca formă de organizare socială, cu ierarhizarea sa specifică legiferată prin politeism, precum şi lipsa culturii scrise la populaţiile nomade, au determinat în final abandonarea monoteismului originar şi trecerea la religii în care imaginaţia preoţilor s-a împletit armonios cu interesul conducătorilor şi cu ignoranţa maselor.

De aceea, renaşterea monoteismul originar presupunea obligatoriu înfiinţarea unui stat teocratic, o formă scrisă a învăţăturilor fundamentale, o activitate constantă de educare a maselor prin studierea şi aplicarea practică a monoteismul în toate aspectele ale vieţii, precum şi dezvoltarea unei naţiuni prin care să realizeze toate aceste lucruri. Cel ales pentru a iniţia acest proiect a fost unul dintre cei mai de seamă lideri ai antichităţii, cunoscut sub numele de Moise.

Principalele informaţii cu privire la viaţa lui Moise le găsim cu uşurinţă în cartea Exodului, unde se relatează circumstanţele naşterii sale, abandonării sale pe apa Nilului, copil fiind, şi salvării miraculoase de către una dintre prinţesele Egiptului. De fapt, cartea Exodului continuă linia povestirii din Geneza, oferindu-ne informaţii asupra a ceea ce s-a întâmplat după moartea ultimului mare patriarh al evreilor şi anume Iosif.

Structura cărţii Exodului urmează o traiectorie liniară, similară Genezei, începând cu istoria tristă a încercărilor de asimilare forţată a evreilor, de exploatare barbară şi de limitare a dezvoltării lor. Astfel, bunăvoinţa iniţială a egiptenilor faţă de evrei din timpul vieţii lui Iosif, a fost brutal înlocuită de intoleranţă, abuz şi represiune la o distanţă mică de timp. Un rol important în această evoluţie l-a avut în mod clar şi diferenţa etnică dintre evrei şi egipteni. De fapt, evreii proveneau din grupa de popoare semitice ce îşi aveau originea în Mesopotamia, în timp ce egiptenii erau din grupa hamitică, răspândită în Palestina, Egipt şi toată Africa. Rivalitatea şi duşmănia dintre civilizaţia Egiptului şi cea din Mesopotamia era binecunoscută din timpuri imemoriale. La început, triburile hamitice au migrat din Mesopotamia trecând prin Palestina către delta Nilului. O parte dintre ele au mers mai departe către izvoarele sale dând naşterii culturilor africane, iar o altă parte a rămas în zona fertilă a deltei întemeind Egiptul. Deşi politeismul egiptean îl copia în mare măsură pe cel babilonian din Mesopotamia, totuşi în timp au apărut diferenţe majore, cea mai de seama fiind proclamarea zeului Soare, adică Ra, ca zeu suprem. De asemenea, o altă “inovaţie” preoţească şi politică a fost declararea conducătorului suprem, numit şi Faraon, ca având origine divină, fiind un fel de semizeu.

Venirea evreilor în Egipt a constituit o provocare majoră pentru conducători ţării, aceştia înţelegând natura serioasă a potenţialului conflictului etnic şi religios care era pe cale să se producă. Prin rudenia lor, evreii erau în legătură de sânge cu duşmanii de pe valea Eufratului, iar prin religia lor monoteistă, ei reprezentau un continuu afront la politeismului egiptean, cu care sub o formă sau alta se afla în competiţie. De aceea, liderii Egiptului au luat decizia asimilării evreilor şi transformării lor într-o naţiune de sclavi, ce urma să muncească fără plată la proiectele ambiţioase de construcţii monumentale ale faraonilor. Nu în ultimul rând, printr-un efort bine direcţionat şi sub pretextul muncii continue, evreii au fost împiedicaţi în a-şi urma religia pe care o moşteniseră de la Avraam. Astfel, au devenit un popor fără istorie, de sclavi aflaţi la discreţia egiptenilor, inclusiv a oamenilor de rând, fiind supuşi la toate abuzurile imaginabile. De aceea, cartea Exodului începe cu această relatare a contextului defavorabil în care au ajuns evreii în timpul şederii în “casa robiei”, adică în Egipt.

Urmează povestirea vieţii lui Moise de la naştere şi până la fuga din Egipt. Mai departe se menţionează descoperirea pe care a avut-o, precum şi încredinţarea misiunii de a continua planul început cu Avraam şi de a conduce pe evrei afară din Egipt în Palestina. Cu multe detalii sunt redate aspectele impresionante ale manifestărilor supranaturale ce au determinat pe egipteni, popor superstiţios, să dea drumul evreilor, precum şi nimicirea armatelor trimise să îi aducă înapoi pe evrei în timpul traversării Mării Roşii. Trecând de cealaltă parte a Mării, în peninsula Sinai, deja intră în scenă la o scară extinsă persoana Celui ce se descoperise lui Moise şi care din acea clipă a început directa călăuzire a poporului evreu prin pustie.

Citim în continuare despre intenţia înfiinţării unei teocraţii, precum şi despre Legea de conduită dată la Sinai, alături de Templul mobil pe care evreii l-au realizat în conformitate cu instrucţiunile primite. La final, cartea Exodului ne prezintă imaginea manifestării supranaturale a Creatorului cerurilor şi al pământului în actul dedicării cortului Templului ridicat special pentru ca El să fie împreună cu poporul Său pentru totdeauna.

Ar mai fi de adăugat şi evenimentele nefericite ale pierderii încrederii în Dumnezeu din partea poporului, dorul după îmbuibarea cu carne din Egipt şi murmurul continuu împotriva lui Moise. Aceste lucruri exprimă o continuitate peste timp a deficienţelor de caracter ale patriarhilor descrişi în cartea Genezei. Însă cu toate acestea, expunerea se încheie pozitiv, oferind imaginea primei teocraţii înfiinţate vreodată în istoria omului pe pământ.

Ca element central al cărţii se poate reţine evenimentul comunicării directe dintre Dumnezeu şi naţiunea Sa cu ocazia proclamării codului Său moral pe muntele Sinai. Acesta a fost momentul de cel mai mare dramatism al întâlnirii dintre om şi Dumnezeu din tot ce s-a consemnat vreodată. Credinţa fermă a lui Avraam combinată cu ascultarea deplină de codul divin, reprezintă învăţătura de bază a cărţilor Geneza şi Exod. Însă despre detaliile combinării acestor două elemente în actul de închinare, adică încrederea şi ascultarea, vom vorbi în cadrul schiţei de studiu a cărţii Levitic, următoarea după Exod.

Astfel, politeismul a contraatacat încercând să distrugă reapariţia monoteismului prin persecutarea evreilor şi transformarea lor într-un popor de sclavi, lipsit de drepturi, identitate şi memorie. Dar prin intervenţia directă a Creatorului, restaurarea monoteismului a mers mai departe prin înfiinţarea primei teocraţii şi prin eliberarea miraculoasă din Egipt a evreilor, urmată de redarea identităţii şi memoriei lor colective. Acest lucru a presupus trecerea la o religie bazată pe cuvântul scris, descoperit de către Dumnezeu şi la o lucrare continuă de educare naţională în a rămâne fideli angajamentului de a fi o naţiune aleasă pentru Dumnezeu. Astfel, refacerea umanităţii a mers mai departe în depăşirea căderii din Eden, însă despre ceea ce a urmat vom reveni cu detalii în episodul următor.

Octavian Lupu
Bucureşti
22 august 2011
Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

TOP 5 locuri in care se distreaza pe cinste orice prahovean!

Fiecare om vrea sa traiasca frumos, sa se bucure cat mai mult de viata in prezenta prieten…