ACATIST

***

Rămas e-n mâhnita mea chitară

Cântul unui zbor ingenuu, uitat,

Lacrimi din zăvorul pus pe țară

Și-un înger incolor neînaripat.

*

Rapsod sânt al tristei mele lupte,

Boem himeric, prin secolul funest.

Bisericile-s tot mai corupte

Clonați se nasc din politicul incest.

*

Cum să nu se înalțe hoții

Ce ne-au furat și ultima silabă,

Când analfabeții și bleoții

Au pus o țară-ntreagă pe tarabă.

*

Doamne dă-mi putere îngerească,

Dă-mi sofisticate arme şi un scut.

Dă-mi heralzii tăi să-mi îngrijească

Învinsa țară ce ne-a aparținut.

*

Un acatist și un protest trimit la cer

S-avem un parlament și nu fosilier .

*

ALTFEL PRIMĂVARĂ

***

Se-așterne-n oraș cald înveliș de soare,

Primăvara vine aici peste hotare.

În mine vechi răni mustesc abandonate,

Pe brațe port imensa mea singurătate.

*

E-n Lumea Nouă, iar vremea care vine

Este chiar primăvara, ca o țărăncuță,

Cu voia bună ce nu-și poate abține,

Spre mine aleargă ca un copil desculță.

*

Prin larve fluturi sunt dornici ca să zboare,

Din raze vor să guste un cald aperitiv;

Ies în cărucior handicapați la soare

Și supraponderalii, hrăniții excesiv.

*

În Noua Lume nu-s gâște nici bobocei,

Nici seri pe șanț cu începutul de poveste,

Salcâmii strălucind în flori de brebenei,

Ori destin zugrăvit în semnele celeste.

*

Cărări de ceață ascunse-n cer nu poartă

Fâlfâieli zbătute-n aripe călătoare,

Dumnezeu le-a-nchis pe toate într-o hartă,

Modelul tragic pentru lumea viitoare,

***

ATÂT DE FRUMOASĂ

***

Atât ești de frumoasă ți-aș spune

Până s-ar porni o ploaie cu spume,

Până aș simți că stâncile plâng,

Că-mi vine să fug și să revin la gând.

*

Te iubesc așa precum Dumnezeu

Te-a pus ca lucrare în sufletul meu,

Un înger aripile își strânge

Și privindu-te începe a plânge.

*

Inocent te-așez în inima mea,

Când visul îmi moare tu-l poți învia,

Abia atunci pot a spune că sânt

Răsfățatul unei zodii pe Pământ.

***

AZUGA

***

Părea că un vis hain, deveni firesc

Și toți acum nepregătiți spre iad călătoresc,

Degeaba încerca să le zâmbească Luna,

Spaima le spunea că sunt pierduți pe totdeauna.

*

Se prăvălesc copaci, pământul se răstoarnă,

În vale case fug ca-n lunecuș de iarnă,

Treziți ca din coșmar sub un cer nemărginit,

Strigau îndelung oameni spre minus infinit.

*

Au convocat din nou o cruce și-o icoană

Și-au rostit versete din campania la vot,

Au tămâiat cadoul, șpaga grosolană

Și surâzând votații le-au spus că asta-i tot.

***

CÂND CADE LUNA

***

Printre rețele, fugar culeg sateliți vrăjmași,

Eu și gândul îndrăzneț ne-am pierdut în infinit,

Mă caut chibzuit printre luceferi uriași

Să aflu cine sunt și de ce am gând nemărginit.

*

Ochii îmi feresc de fulgii greoi de noapte grea,

O răzvrătire doarme cu nepăsarea de gât,

Hăituit de poeți Pământul nu înțelegea

Că-i albastru-scorojit, plutitor și mohorât.

*

Mă-ntind pe văi de cer irizat de curcubee

Fredonând înlăcrimat balada veșniciei,

Legănat mă las furat de ultima maree

Tăcut și înfrânt pe undele zădărniciei.

*

Stau singur în Valea Tristeții și fără spadă,

În creștet simt bezna haină, înfiptă și grea,

Luna-i prea plină, buimacă e, și stă să cadă

Și crapă Universul gol, când Luna va cădea.

***

CÂNTECUL CRUCII

***

Cruce sfântă părăsită

Lângă margine de drum,

Acoperișu-ți se strică

Cu creștinii de acum.

*

Pentru nimeni nu ai nume

Nu mai ai măcar o veste,

Ai rămas singură-n lume

Părăsită de poveste.

*

Pe goale brațe uscate

Nu mai e urmă de flori,

Doar strigoi plin de păcate

Plâng discret până în zori.

*

Iar în infinitul nopții

Sub arcade de salcâmi,

Ca-ntr-un zâmbet acru-al sorții

Cruce tristă te sfărâmi.

*

Ai avut cândva un nume,

Șters de ploaie, după ploaie

Iar tristețile postume

Te spălară în șiroaie.

*

Blândul suflet de sub tine

L-ai uitat și tu de-acum,

Veche cruce oare cine

Te vru-n margine de drum?

*

Sprijinită într-un cot

Într-o umbră ai să treci,

Când vei fi un simplu ciot

Te va-nsoți uitarea-n veci.

 *

CONTRARII

***

Superbe case-și face, reci și cu etaje

Demonicul politic cu un suflet de șnapan,

Scăpat din forceps în discrete chiuretaje,

Deghizat în demnitatea strămoșului roman.

*

O altă viață crede, scrisă-i pentru sine,

Visând că veșnicia toată, e în curtea sa,

Pe când ne străduim să recoltăm și mâine

De pe un câmp crăpat, firimituri din mila Ta.

*

Vânați de mari blesteme ascunși în galerii

Clipim încrezători că ești acolo sus în pod,

Ronțăim tăcuți pedepse ce vin pe hârtii,

Neștiuți privim la gratii în etern antipod.

*

Nicicum nu ne-ai dat suflet cu sfânta nebunie

Lumină a face-n beznă cu foc pe mucegai,

Nu te-ai îndurat, sfinte Dumnezeule Doamne

Măcar fără de laudă să fim primiți în Rai.

***

CREDINȚĂ

***

Mai cred într-o speranță ce pare că tot vine

Și în ninsoarea caldă ce va albi un mâine.

Cred în biruința vieții uitată-n destine

Și în rugăciunea câinelui privind la pâine.

*

Strig pe ziditorul zodiei de surogate,

Stăpân necunoscut pe holdele ce au pierit,

Aburitorul de minți naive și uscate,

În a cărui rugăciune noi toți am poposit.

*

Fecioara imaculată ține strâns balanța,

Statornicul în gând chinuitor mai spun că-s eu,

Că sunt demnitatea străpungând crispat distanța

Și freamătul din rugă doar pentru Dumnezeu.

***

DOMINAT DE VISE

***

De vise dominat mai mult încep să fiu

De parcă nu mă-ndur să intru-n dimineață,

În noaptea asta iar am galopat târziu

Pe bulevardul meu alunecos prin viață.

*

Simțeam că viața e-o  floare ignorată

Și nu mă îngrijeam după ajutor să strig,

Firesc, simțeam în eroarea repetată,

Cum mă încălzea astralul vieții mele frig.

*

Aventuri sorbeam citite-n biblioteci

Și am primit imboldul dintr-o veche carte,

Iar pașii mei străbat nebătute poteci

Necunoscând valea drumului ferit de moarte.

*

Călcam desculț ca un  rătăcit prin vreme,

Mă bucuram de intersecțiile de drum,

Stelele-nfigeau în mine apoteme

Și îmi rămânea sub pași jăratic doar și scrum.

*

De acuma-ncep totuși mai avar să fiu

Și îmi adun în coș bucățile de viață,

Voi scoate clipele din resturi de târziu,

Și-mi voi sculpta suspinu-n amintiri de gheață.

***

ELEGIA CÂINELUI

***

Un smoc de Lună nalt, mai pătează noaptea

Și îngeri somnoroși plutesc din loc în loc,

În adâncul somn căzuse chiar și moartea,

Prin mlaștini se-auzea cântând un mormoloc.

*

Un rond mai fac păzind curtea ca și casa,

Cu nările agrestul aer scotocesc

Detectând prea depărtările și-angoasa,

Și-n mârâitul adecvat le tălmăcesc.

*

Chiar și loial eu sunt poreclit „tot câine”,

Iubesc pe cel ce-mi strigă absurdul nume,

Îmi dă când vrea, chiar câte puțină pâine,

Mă lovește-n coaste făcând cu mine glume.

*

M-a-nvățat cum să respect și postul mare,

Creștin cum e, mă-nvață să trăiesc în chin,

Mă pune-n lanț ruginit fără mâncare

Fiindcă nu am învățat să mă închin.

–––––––-

Stelian PLATON

New York City, SUA

5 iunie 2020