Moldo-valahii si Scoala Ardeleana (XV.)

Dr. ing. Ion Geana. Caransebes: un alt mod de a intelege istoria. Dealungul mileniilor, civilizaţia a trecut prin diverse epoci succesive, marcând, insa, patru forme de putere politică:

1- Epoca triburilor – puterea exercitată, inca de la inceputurile civilizatiei, prin forţă (şi mai rar prin înţelepciune sau cunoaştere).

2- Epoca imperiilor şi a regatelor – putere ereditară; naşterea noţiunii de stat.

3- Epoca statelor-naţiune – deschisă de monarhia parlamentară din Marea Britanie în 1689,

cand, In 1677, William, un print olandez s-a casatorit cu Mary, fiica celui care avea sa devina regele James al II-lea. Dupa ce James a urcat pe tron, William,de religie protestanta a uneltit impotriva lui James, tinand legatura cu protestantii din Anglia. Dupa nasterea unui nou mostenitor al regelui James, simtind ca pe tronul Angliei va fi numit tot un succesor catolic, William a intrat in Anglia cu o armata de 15.000 de soldati si s-a apropiat de Londra. Cum nu a intampinat nicio opozitie din partea armatei regale, iar James al II-lea s-a refugiat in Franta, William a intrat in Londra, insotit de sotia sa Mary. Parlamentul le-a acordat celor doi coroana regala, cu conditia ca acestia sa accepte o limitare a puteri au semnat un decret prin care se interzicea ca pe tronul Angliei sa mai urce de atunci incolo un suveran de religie romano-catolica. Aceasta schimbare va fi cunoscuta sub numele de Glorioasa Revolutie sau Revolutia fara Sange. prin fondarea SUA in 4 iulie 1776 si de revolutia franceza in 1789. Într-un stat-naţiune, puterea nu mai este ereditară, ci exercitată de conducători considerați a reprezenta poporul şi desemnaţi prin alegeri (stat-naţiune democratic) sau prin cooptarea în sânul unui partid unic (stat-naţiune totalitar).

4- Epoca conglomeratelor economice – iniţiată în 1954, probabil, odata cu aparitia grupului Bilderberg, pusă în practică în cursul anilor ‘70 şi ‘80 şi operaţională total începând cu anii ‘90 odata cu caderea zidului Berlinului. (Grupul Bilderberg este organizat în 1952 și numit astfel după hotelul în care a avut loc prima lor întâlnire secretă, în 1954. Cel care a organizat Grupul Bilderberg, este prințul Bernhard de Lippe-Biesterfeld de Olanda. Grupul Bilderberg împreună cu Consiliul pentru Relații Externe, a condus la crearea Comisiei Trilaterale. Istoria Clubului Bilderberg începe după cel de-al doilea război mondial. Prima reuniune oficială a avut loc în luna mai 1954, în localitatea olandeză Oosterbeek. Atunci s-a împrumutat numele Hotelului Bilderberg, amfitrionul întânirii, al cărui proprietar era Prințul Bernhard, tatăl fostei Regine Beatrix a Olandei.

Grupul Bilderberg este o organizație cu agendă globalistă, ce include lideri politici din lumea occidentală, oameni de afaceri și academicieni[1]. Reuniunile au loc anual, începând din 1954.

Fondatorii grupului au fost magnații David Rockefellerși familia de bancheri Rothschild. Grupul este puternic exclusivist și se reunește anual pentru a promova o apropiere între Europa și Statele Unite ale Americii. Organizația are o agendă globalistă și afirmă că noțiunea de suveranitate națională este depășită. Din cauza caracterului secret al întâlnirilor și a refuzului de a emite comunicate de presă, grupul a fost acuzat adesea de comploturi la nivel mondial. Grupul nu are pagină de internet și nici-o întâlnire nu este înregistrată. Din Grupul Bilderberg fac parte cam 180 de personalități politice, culturale, economice, universitare, ce se întrunesc în fiecare an în luna mai, alternativ în Europa și America, în aproape 50 de țări. Grupul a fost suspectat că pe agenda întâlnirii din anul 2010 s-ar fi aflat un potențial atac asupra Iranului și viitorul colaps al monedei euro[2]. După colapsul monedei euro, soluția salvatoare pentru ieșirea din criză ar fi impulsionarea apariției unei monede mondiale, emisă de o bancă centrală globală. Aceasta s-ar traduce prin încercarea de a face din FMI un fel de Trezorerie mondială, sub egida ONU. Jurnalistul Daniel Estulin este unul dintre „vânătorii” grupului Bilderberg. Cărțile lui Estulin, „Adevărata poveste a Grupului Bilderberg” și „Stăpânii din umbră”, s-au vândut în milioane de exemplare fiind traduse în peste 50 de limbi. Puterea este exercitată direct de către cei ce controlează sistemul financiar şi producerea mărfurilor. Ea nu mai este de tip reprezentativ sau electiv şi nici localizată geografic (ca triburile, regatele, statele-naţiune). Instrumentele acestei puteri sunt controlul tehnologiei, al energiei, al banilor şi al informaţiei. Această nouă putere este globală, planetară. Nu există deci nici alternative, nici supape. Ea constituie un nou nivel de organizare a civilizaţiei, un fel de super-organism. Rezolvarea marilor probleme ecologice, economice şi sociale par să necesite efectiv instaurarea unei strategii sau a unei forme de putere globală. Unificarea lumii prin economie şi declinul statelor-naţiune au fost justificate parţial de o cauză nobilă: a face imposibil un nou război mondial care, în era atomică, ar însemna sfârşitul civilizaţiei. Dar chestiunea este de a şti în serviciul căror obiective şi a căror interese se pune această nouă putere, prin cine trebuie ea să fie exercitată şi prin ce contra-puteri trebuie să fie echilibrată şi controlată. Mondializarea (sau globalizarea) nu este negativă prin ea însăşi. Teoretic, ea poate să permită stabilirea unei păci mondiale durabile şi a unei mai bune gestiuni a resurselor. Dar dacă ea continuă să fie organizată în beneficiul unei elite şi dacă îşi păstrează orientarea actuală, nu va întârzia să genereze un nou tip de totalitarism, transformarea completă a fiinţelor umane în mărfuri, distrugerea totală a naturii și forme noi de robie. In aceste conditii disputele la nivel planetar pe teme religioase, filozofice, astronomice, astrologice, fizice si metafizice, capata valente de genul “pamantul arde si babele se scarpina”, in timp ce stiinta si tehnologia, cu dezvoltarea lor exponentiala, pot duce umanitatea spre o noua geneza sau spre o adevarata apocalipsa.

Ioan Munteanu, Paralamentul Romaniei, colegiul 5 Neamţ: E din ce în ce mai clar că nimic nu mai e ca altădată. S-a schimbat vremea, dar s-au schimbat și vremurile. S-a cam terminat cu cei șapte ani de acasă, cu respectul faţă de profesori sau faţă de persoanele în vârstă. O nestăvilită bășcălie a luat locul bunului simţ și a comportamentului civilizat. Lumea s-a întors pe dos, copiii își bat ori își ucid părinţii, tineri netrebnici violează, apoi ucid cu bestialitate bătrâne neputincioase, nu mai există onoare, cinste, muncă, generozitate, nimic din ceea ce înseamnă valori morale și spirituale strămoșești. Unde au dispărut cuminţenia românului și frica de mânia lui Dumnezeu? Neam de neamul nostru n-a cunoscut vreodată atâta violenţă, dezmăţ și nesupunere ca la acest început de mileniu. Sau, după cum spunea Alexandru Vlahuţă în 1881: “vai, nenorocită ţară, rele zile-ai mai ajuns!”. Îngrijorător este faptul că suntem conduși și de oameni de proastă calitate, de analfabeţi (cu sau fără diplomă), de parveniţi și de mojici. Incultura, prostia și obrăznicia au devenit criterii și atuuri de promovare. Grav e că aproape toţi acești indivizi, considerând că li se cuvin posturile și că pot lua orice hotărâre, trag după dânșii oameni de aceeași calitate îndoielnică. Așa se explică paradoxul din multe instituţii bugetare în care mediocrii și submediocrii ajung să facă legea și să reprezinte statul, obligându-i pe adevăraţii specialiști să-și părăsească locurile de muncă. Acești indivizi, aflaţi vremelnic în funcţii nemeritate, își fac loc în faţă dând din coate, le place să fie băgaţi în seamă, să se vorbească și să se scrie despre ei. Sunt nelipsiţi de la tot felul de sindrofii și ceremonii, de la evenimente mondene, dar și de la slujbe, parastasuri și pomeniri. Se închină cu falsă smerenie la icoane, în timp ce mintea le umblă la hoţii și șmecherii. Fac gesturi umanitare de ochii lumii, dar de fapt nu cheltuiesc nici 0,1 % din ceea ce fură. Trăiesc într-un lux deșănţat, risipesc fără măsură banii ușor câștigaţi, petrec vacanţe în locuri exotice, adună averi peste averi și îi sfidează cu neobrăzare pe cei care ar fi meritat să ajungă în locul lor, dar n-au făcut-o pentru că le-a lipsit tupeul lor nerușinat. Exemple de acest fel se întâlnesc la orice pas, fără ca oamenii din jur să mai aibă vreo reacţie. Într-o lume în care scara adevăratelor valori s-a răsturnat, nimeni nu se mai miră că X sau Y au ajuns acolo unde au ajuns. Şi, mai ales, cum au ajuns. ” Ei sunt mari și tari, nu au nici rușine, nici sfială // că-ntr-o zi urmașii le vor cere socoteală’’ (Vlahuţă). În România va trebui să se ducă o luptă foarte grea cu această categorie care a impus regulile junglei. Doar un lider respectat și autoritar, un patriot, mai poate readuce ţara pe calea cea bună. Îl vom găsi? Îl vom avea? Eu nu pot decât să sper!”

Viorel Roman, Bremen: De o mie de ani se straduiesc occidentalii sa-i salveze pe ortodocsi de turco-fanarioti. Cruciatii au fost primii, a urmat unirea crestinilor la Conciliul de la Florenta, dar Constantinopolul cade si ei ajung sub Sultanu si partriarhul sau grec, pana cand nationalismul occidental permite expulzarea turcilor in Asia si emanciparea popoarelor ortodoxe. Azi, fara sa mai astepte refacerea unitatii crestine, occidentalii refac Sfantul Imperiul Roman (UE/USA/NATO) si integreaza Balcanii. Apar insa surprize. Greco-ortodocsii nu sunt in stare sa asigure granitele, nu reusesc sa trateze corect refugiatii, nu pot asigura un buget echilibrat, saracia, coruptia si datoria externa e in crestere. Chiar si zecile de miliardele euro pt. Grecia nu-i de bun augur. Nefericire de a fi greco-ortodox, l-a facut pe Nico Dimou sa consate ca el nu cunoaste decat raiul si iadul, ori e fericit, ori nu, si cauta sa ramana in afara realitatii. Autocunoasterea, autocritica sunt astfel excluse. „Noi suntem altfel, noi incercam disperati sa apartinem de cineva. Dece oare percepem specificul nostru ca pe un defect? Dece ne e rusine de el? Din cauza ca nu suntem suficienti de numerosi sau de puternici pentru a ne folosi de specificul nostru ca de un mandru drapel, pe care sa-l urmam? Sau poate pentru ca nu sunem siguri pe noi? (Lipsa de siguranta de sine si nu micimea ne face sa dorim pe cineva care sa ne apere. Si alte popoare sunt mici, dar nu accepta sa fie dependente.)“ Ei se straduiesc sa demonstreze o continuitatea glorioasa. Si pentru ca e greu sa te uiti intr-o oglinda, cand nu vrei sa vezi adevarul, ortodocsii joaca diferite roluri, cand sunt urmasii ai antichitatii, cand europeni moderni. Cum poate un popor fara identitate sa nu aibe complexe de inferioritate … nu i se permite sa fie ceea ce este, ci mai tot timpul se confrunta ca o masura straina. Acuma masura e UE. Cat de europeni suntem? Multe ne separa de Europa, si probabil mai multe decat ne uneste. Curentele, care formeaza civilizatia UE, n-au ajuns la ortodocsi decat ca ecou bonjurist, Forma fara Fond. Nici revolutia papala, nici scolastica medievala, nici renasterea, nici secolul luminilor, nici revolutia industriala n-au ajuns in lumea ortodoxa, care e mai apropape de Rusia si de slavofili, decat de UE. Acad. Florin Constantiniu constata situatia din Romania este mai lipsita de perspective decat sub Stalin. Orice s-ar spune, greco-ortodocsii nu-s de facto in UE. Cine-i vinovat? Aici apare un complex de superioritate, ei sunt superiori roboteilor din occident. Responsabilitatea esecului lor o poarta altii, Bilderberg, Trilaterala etc. si pe plan personal la fel. Cine n-a luat un examen, n-a promovat in cariera, inseamna ca n-a avut relatii, bani. Desigur ca sunt influente straine pe plan mondial si individual, dar poate ca exista si o responsabilitate personala.

http://www.cartesiarte.ro/edituraOnLine/upload/files/i67140Viorel%20Roman.pdf

http://www.curentul.net/2013/07/20/marile-puteri-si-democratizarea-conducerea-lumii/

Moldo-valahii si Scoala Ardeleana (XIV.)

Anonimus: Noi romanii ardeleni suntem greco-catolici. Deoarece:

– facem parte din Biserica universala, Una, Sfanta, Catolica si Apostolica, impreuna cu popoarele civilizate si culte ale lumii, sub jurisdictia Papei de la Roma, urmasul legitim al Sfantului Apostol Petru, PIATRA pe care a fost constituita Biserica lui Cristos;

– in Biserica Romei sunt toate popoarele latine si, fiind si noi latini, de origine romana si nu asiatica, aici ne este locul;

– la 1700 parintii nostri nu au trecut la religia catolica a Romei, ci au revenit, s-au intors, la credinta Bisericii universale, in care au fost strabunii lor in primul mileniu crestin si din care au fost rupti datorita acelui “fatal destin al istoriei”, orientalizati si trecuti la schisma din 1054, fara stirea si voia lor, datorita slavizarii prin bulgari;

– Unirea de la 1700 ne-a salvat fiinta nationala de la calvinizare, sarbizare, rusificare, grecizare etc. Ne-a readus in Europa. Ne-a constientizat ca suntem popor de ginta nobila, a generat si promovat lupta noastra de emancipare si eliberare nationala, care, in 1918, a incoronat activitatea de sute de ani a strabunilor nostri prin crearea statului unitar roman, Romania Mare.

– cinstim jertfa si testamentul martiric al ierarhilor greco-catolici, a preotilor si credinciosilor, care si-au riscat sau chiar si-au dat viata pentru credinta si au respins blidul de linte oferit pentru a-si vinde mostenirea.

– Suntem europeni si vrem sa ramanem in Europa.

Mihail Szollosy, Braila: Daca e sa privim problema, strict, stiintific aproape,din punct de vedere istoric si crestin, ortodoxia sub forma din Romania este printre putinele apropiate de Hristos in spirit si idei,datorita insasi sursei si momentului crestinarii poporului roman. Sursa fiind insusi sfantul apostol Andrei venit chiar de langa Hristos, si faptului ca ortodoxia pastreaza si acum sub forma veche de 2000mii de ani ideile si principiile Sfantului Apostol,fac ortodoxia singura dogma apropiata de principiile aduse noua de Hristos.Deci noi, românii, avem Biserică de origine apostolică, întemeiată în primul secol, după înălţarea Domnului la cer. Noi nu suntem creştinaţi ca popoarele slave către sfârşitul primului mileniu, pentru că noi suntem din început aici în Carpaţi şi la Gurile Dunării, pe când ungurii au venit în Europa în secolul IV, din Mongolia şi s-au creştinat în anul 950 de Ştefan cel Sfânt; iar slavii au venit şi ei prin secolele VII – VIII din nord-estul Asiei şi s-au creştinat mai târziu – bulgarii, în anul 864, sârbii, în anul 868 şi ruşii în anul 988. Mare deosebire de crestinismul occidental, format la ora actuala in proportie de peste 70% din diverse ramuri ale inventiilor rupte din crestinism ale lui Martin Luther, evanghelism, baptism …etc. Catolicismul occidental,s-a osebit inca de la inceputuri de ortodoxie,prin libertatea legilor si ideilor si adaptarea dogmelor crestine nevoilor si placerilor occidentalilor,si nu invers cum face si acum ortodoxia.Era faimos inca din evul mediu cum bogatii occidentali “cumparau” iertarea de pacate cu aur !?!?!? Acum insa din pacate,oricat ne place sau nu sa filosofam pe marginea religiei crestine,in occident,pe zi ce trece religia devine in ochii noilor generatii un fel de misticism anacronic.Nu neg ca si in Romania de exemplu,religiozitatea este data de saracie mai mult decat de credinta reala in Hristos.Rugaciunile devin un fel de ritual plin de superstitii si isi pierd valoarea morala si crestina plina de seva.Dar,dar,cu toate piedicile,inca exista un spirit crestin in Romania !!.Nu cred ca mai putem vorbi in realitatea de astazi de vreo deosebire intre crestinismul occidental si ortodoxia estica.Subiectul tine deja de istorie,avand in vedere lipsa aproape totala de importanta a crestinismului in societatea capitalist occidentala. Altele au devenit lucrurile ce ne despart si ne deosebesc, desi intradevar isi au radacini adanci in istorie.

Viorel Roman:

  • http://confluente.ro/Viorel_roman_viziuni_ortodoxe_viorel_roman_1358833598.html
  • http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/COMENTARII/Drama%20ortodocsilor%20de%20Roman.htm
  • http://confluente.ro/viorel_roman_1435484597.html
  • http://ioncoja.ro/textele-altora/grecia-privita-din-toate-partile/

Moldo-valahii si Scoala Ardeleana. Un dialog (XIII.)

Dr. Ing. Ioan Geana, Caransebes-Romania:

Teologia este inutila deoarece universul nu a fost creat de Dumnezeu, ci a luat nastere datorita legilor fizicii. (dar acele legi cine li-a creiat?)

Motto : “Am trait cu spectrul unei morti timpurii in ultimii 49 de ani si nu imi este frica de moarte, dar nici nu ma grabesc sa mor fiindca mai am atat de multe de facut. Privesc creierul ca fiind un computer care nu va mai functiona atunci cand componentele sale se vor strica. Insa nu exista rai sau viata de dupa moarte pentru computere stricate, acestea sunt doar basme pentru oamenii care se tem de intuneric.“ Stephen Hawking

Dispunand de prea mult timp in care n-am realizat mai nimic si stimulat, in ultimii trei ani, de relatia deosebita cu un prieten unic, m-am apucat, la aceasta varsta inaintata, sa interpretez si sa compilez ( ca sa produc este prea pretentios ) tot felul de teorii in cele mai diverse domenii fara pretentii de originalitate sau autenticitate, fiind oarecum pasionat de intrebarea : De ce suntem aici, noi oamenii ? la care multi savanti de renume precum si cunoscuti viitorologi au incercat sa dea raspusuri stiintifice, metafizice, mistice, poetice, etc, nominalizand doar cativa, respectiv, Galilei, Newton, Cayce, Einstein, Hawking, Gates, Jobs, Kurzweil, Cabrera, Gamble, Kabanov, care, in general, sustin ca “stiinta este frumoasa cand ofera explicatii simple despre fenomene si vine cu legaturi intre diverse observatii, precum si teorii conform carora mici fluctuatii cunatice petrecute in primele etape de existenta ale universului au devenit “semintele” din care au rasarit galaxiile, stelele dar si viata prezicand ca multe feluri de universuri vor fi create spontan, din nimic.

E o chestiune de noroc din care facem si noi parte si ca tehnologia moderna si noile instrumente ne vor ajuta in continuare sa gasim amprente de la inceputul universului in lumina ramasa din acele momente imediate creatiei, iar descoperirile ne vor face sa intelegem cum ne-am castigat locul in spatiu”.

P.S. Fidel modului personal de abordare imi pun intrebarea : Daca universul a fost creiat inseamna ca a existat un creator si daca a existat, atunci cine a fost acel creator ?.

In aceste conditii ideia ca teologia este o stiinta falsa pare caduca iar termenul de “inteligenta artificiala independenta” precum si imaginele de mai sus ( care imi apartin ) vor putea fi realizate sau vor ramane simple vise a lui Ray Kurzweil & comp.?

In dorinta de cunoastere si pentru a intelege cat mai mult si cat mai bine din aceasta complicata si tulburatoare problematica, am citit, si partial acumulat, tot felul de teorii si date, incepand de la teoria relativitatii la teoria haosului, de la nanoroboti si picoroboti la Gigagalaxii si Teragalaxii dintre care cel mai drag si interesant imi este Norul de Petagalaxii Virgo din care Constelatia Fecioara cu cea mai stralucitoare stea, Lavia, face o figura, respectiv figuri, aparte.

Acesta este universul cu minunatele sale stele reci si nimeni nu stie de ce.

Viorel Roman, Bremen:

Realitatea există pur şi simplu, nu are nevoie de vocabular sau retorică. Dar de când oamenii au început să vorbească, în urmă cu zeci de mii de ani, ei au elaborat treptat un vocabular, o retorică, discurs cu care interpretează ce văd, ce vor şi ce cred. Mircea Eliada in cartea sa din anii 50, Sacrul si Profanul este cat se poate de convingator. Misterium humanum: La început a fost cuvântul! Din sec. 18 domina în Europa credinţa în raţiune, ştiinţa şi tehnica, contrară religiei şi mai ales clerului romano-catolic. Un secol mai târziu, profetul mesianic Karl Marx îl înlocuieşte pe Dumnezeu cu materialismul dialectic şi istoric Atotputernic şi ne garantează cu acest crez un viitor comunist luminos la toţi. Raiul pe pământ!

http://viorel-roman-bremen.over-blog.de/article-viziuni-ortodocse-118107923.html

Dupa 1989 dictatura de dezvoltare ortodoxo-comunista moldo-valaha a renuntat la raiul marxist-leninist si lumea romaneasca este in deruta. Cum pot ei iesi in lume din gropa istorica in care sunt tinuti cu forta de un mileniu de o ierarhie greco-slava complet straina latinitatii? Mimand curente cultural-politice occidentale secularizate sau urmad calea greco-catolica a Scolii Ardelene? Sau bagand capul in nisip, negand pur si simplu aceasta dilema cum au facut cu succes presedintii orodoxo-comunisti moldo-valahi Ceausescu, Iliescu, Canstantinescu, Basescu. Daca noi toti, bucati de materie complex organizata, traim intr-o lume exclusiv materiala, fara Dumnezeu, o discutie pe aceasta tema este fara sens. Numai ca Misterium humanum: La început a fost cuvântul! ne obliga sa constatam ca exista si o teologie realista, o metafizica materialista, care incerca sa raspunda la ceea ce Dv ati formulat atat de inspirat : Teologia este inutila deoarece universul nu a fost creat de Dumnezeu, ci a luat nastere datorita legilor fizicii. (dar acele legi cine li-a creiat?)

… si pentru ca sunteti un admirator a lui Albert Einstein, iats ce am primit azi …

Albert Einstein – un hoţ genial ? Articol Emil Goga : 12/08/2012 13:32:00

În 1999 analizele ştiinţifice şi istorice despre naşterea teoriei relativităţii au condus la concluzia clară că adevăratul creator al teoriei a fost Henry Poincare şi că lucrarea lui Einstein a fost un plagiat. Este greu de înţeles cum Einstein a elaborat o teorie de asemenea amploare în doar câteva săptămâni în condiţiile în care anterior nu publicase nimic în acest sens.

În ultimii ani au fost descoperite două noi elemente semnificative:

  1. absenţa recenziilor a două texte majore a teoriei lui Poincare în Analele de Fizica germane, în ciuda meticulozităţii nemţeşti, a altor trei texte despre studiile sale din 1905, fiind recenzate doar diverse texte ştiinţifice de mai mică importanţă.
  2. ignorarea aparent deliberată a trei studii majore despre relativitate prezentate de fizicianul francez la seminarul “teoria electronului”, organizat în iunie/iulie 1905 la Universitatea din Gottingen. Primul text reprezintă faimoasa notă relativistă către Academia din Paris despre dinamica electronilor, al doilea era memorandumul trimis lui Hendrik Lorentz în mai 1904 iar al treilea descria principiile relativităţii susţinute de Poincare la Conferinţa Mondială de Ştiinte din Saint-Louis, din septembrie 1904. Mai mult de atât, în ianuarie 1905, Societatea de Matematică din Göttingen a organizat un seminar tocmai despre teoria relativităţii enunţată de Poincare.

Apariţia acestei situaţii trebuie însă căutată în relaţiile tensionate existente între Franţa şi Germania la începutul secolului XX. David Hilbert, invidios pe descoperirile lui Poincare a decis să reacţioneze, organizând o maşinaţiune cu scopul de a oferi Germaniei laurii muncii francezului. Iar cum riscurile se dovedeau a fi imense, era nevoie de o persoană care să şi le asume. Acea persoană a fost un mărunt funcţionar la Oficiul de patente şi brevete din Berna, Albert Einstein.

Universitatea din Gottingen, la care au studiat Gauss, Riemann sau Lejeune-Dirichlet, era considerată la acea dată polul mondial al matematicilor şi al cercetărilor ştiinţifice. În 1905 universitatea se afla sub conducerea lui David Hilbert, un matematician de prim rang. În acel an premiul Bolay pentru matematică a fost pierdut de Hilbert în favoarea lui Henry Poincare, lucru care a născut o imensă frustare în mediile academice germane.

Arnold Sommerfeld,Herglotz şi Wiechert au încercat pe parcursul toamnei lui 1904 şi iernii următoare să publice trei lucrări despre electronul superluminic, electronul care se mişcă cu o viteză superioară luminii in vid, în jurnalul universităţii. Sommerfeld, fizicianul care a îmbunătăţit modelul de atom descoperit de Niels Bohr pentru a fi compatibil cu relativitatea şi mecanica cuantică, a publicat chiar şi într-o revistă olandeză un studiu în care concluziona că “transformările lui Lorentz”, o ipoteză revoluţionară a cunoscutului fizician olandez, nu poate fi folosită. În aceste condiţii, în mijlocul pregătirilor pentru seminarul din vara lui 1905, a apărut nota lui Poincare care postula clar şi argumentat: nici un corp material nu poate depăşi viteza luminii în vid.

David Hilbert s-a văzut astfel obligat să prezerve autoritatea instituţiei pe care o conducea, luând trei decizii extreme de importante:

– să ignore sistematic studiile lui Poincare şi cele adiacente lor.

– să solicite ajutorul lui Max Planck, directorul Analelor de Fizica, o publicaţie deosebit de influentă, ca notele lui Poincare să nu apară în rubricile acesteia.

– să caute un german care să-şi asume riscurile unui eventual proces prin publicarea rezultatelor lui Poincare sub semnătura sa. Acesta s-a numit Albert Einstein, iar motivaţiile pentru care el a fost cel ales au fost, se pare, următoarele:

-a plagia ceva implica automat excluderea din mediul ştiinţific, ori Einstein era un simplu funcţionar fără veleităţi.

-Hermann Mincovski, evreu lituanian şi şef al departamentului de matematici din cadrul universităţii, îl cunoştea pe Einstein, pe care l-a avut elev între 1896-1900.

-Max Planck şi Einstein au corespondat o vreme despre teoria cuantică.

-Einstein a scris între anii 1902-1904 diverse lucrări despre termodinamică, părând că ar avea anumite cunoştinţe în acest domeniu.

– Soţia sa, Mileva Marici era o fiziciană respectată.

Manipularea a funcţionat, iar pentru Einstein a însemnat o incredibilă şansă de a-şi promova şi propriile idei, cunoscute la Gottingen şi Berlin ca fiind la rândul lor plagiate şi care nu-şi găsiseră susţinere până în acel moment. În toamna lui 1905, imediat după publicarea aşa-ziselor teorii ale lui Einstein, Max Planck organizează un colocviu internaţional în care îl numeşte pe acesta “noul Copernic”.

Adevăratul Einstein era departe de a fi un geniu. Considerat retardat mintal din cauza incapacităţii sale de a vorbi până la vârsta de 5 ani, încă din primii ani de şcoală el a dovedit slabe calităţi. La vârsta de 15 ani, a părăsit băncile şcolii fără nici o diplomă. Einstein însuşi recunoştea într-un ziar al scolii că e lipsit de imaginaţie şi abilităţi practice.

În 1895 pică un simplu examen de intrare la Politehnica din Zurich , singura instituţie care nu cerea dovada absolvirii cursurilor liceale. Examenul era constituit din probleme de matematică, pe care Einstein nu le-a putut rezolva. A urmat o şcoală economică mai modestă, la Aarau, sperând ca după absolvire să prindă un post academic. Incapabil să finalizeze cursurile unei şcoli cum şi-ar fi dorit şi descurajat de recomandările profesorilor de a nu-şi continua studiile, se angajează, cu ajutorul unui coleg şi prieten, Marcel Grossman, viitor co-autor al teoriilor sale, la Oficiul de Patente din Berna. A fost angajat ca expert tehnic gradul trei, abia în 1906, la un an după elaborarea celebrelor sale lucrări, fiind ridicat la gradul doi. Activitatea sa în cadrul oficiului nu era, cum s-ar putea crede, bazată pe fizici cuantice sau teorii ale fizicii, ci viza revizuirea zilnică a documentaţiei tehnice a diferitelor patente.

A lucrat la oficiu până în 1909, perioadă în care a încercat fără succes să prindă o poziţie în cadrul unei universităţi. Surprinzator, în condiţiile unui program încărcat, fără acces la orice lucru asociat unei lucrări academice, Einstein a elaborat în timpul său liber patru eseuri despre mecanica cuantică pe care le-a publicat în 1905. Neputând să ofere o justificare a acestei situaţii, Einstein lăsa să se înţeleagă că o parte din idei i-au venit în somn şi că documentele care au condus la dezvoltarea tezelor sale s-au pierdut din cauza războiului, deşi acea perioadă o petrecuse într-un stat neutru, Elvetia.

Abia în 1909 Einstein primeşte un post universitar insignifiant, profesor asociat de fizică teoretică la Universitatea din Zurich, adevărata sa carieră constând în cea de jurnalist la o publicaţie evreiască, timp de alţi 10 ani. Căsnicia cu Milena Marici a durat până în 1919, iar cei doi baieţi rezultaţi au fost diagnosticaţi ca suferind ambii de schizofrenie, o boală ereditară. Pe lângă Poincare, Einstein s-a mai “inspirat” şi din studiile lui Hendrik Lorentz, Olinto di Pretto, care în 1903 publica în revista ştiinţifică Atte celebra formulă e=mc2, Heinrich Hertz sau scoţianul James Maxwell.

În 1953, Edmund Whittaker publică o carte, “Teoria relativităţii lui Lorentz şi Poincare”, în care demonstrează cu documente cum s-a dezvoltat teoria, istoria sa precum şi sursele primare plagiate de Einstein în lucrările sale. Reactia acestuia, încă în viaţă, la acuzele aduse a fost aceleaşi cu aportul său real în domeniul fizicii: inexistentă.

Ioan Geana, Caransebes-Romania:

Cunosteam cate ceva in legatura cu un posibil plagiat a lui Einstein dupa Poincare, di Pretto, Lorenz, Hertz si Maxwell privind teoria relativitatii dar si Mona Lisa a fost pictata de Michelangelo si ii este atribuita lui Da Vinci. In afara de acestea profesorul meu de electrotehnica teoretica de la fac. de Electrotehnica Timisoara unde mi-am facut studiile in perioada 1952-1957, prof. dr. Plautius Andronescu, a fost asistentul lui Einstein la Zurich pentru care nutrea un profund respect pe care la transmis si studentilor. Totodata este de notorietate scrisoarea adresata de Einstein presedintelui Franklin Roosvelth convingandu-l ca este necesar sa declaseze cel mai secret proiect din istorie, proiectul Manhattan, prin care s-a realizat prima bomba atomica din lume, precum si relatiile lui Einstein cu Robert Oppenheimer, Enrico Fermi si alti fizicieni de la Los Alamos. In acelasi timp IQ-ul de 160 a lui Einstein pledeaza pentru existenta unui om deosebit de inteligent chiar daca inteligenta lui a fost una speculativa, specifica neamului sau, la care se adauga multitudinea de lucrari extrastiintifice care l-au facut cunoscut, poate, mai mult decat teoria relativitatii.

Viorel Roman, Bremen:

Primesc si vad multe materiale a ateistilor care ii defaimeza pe crestini si invers, cand nu asta este fondul problemei. In ceea ce priveste inovatia, nu inovatorul, descoperitorul este cel pricopsit si sarbatorit, ci imitatorul creativ.

Ioan Geana, Caransebes-Romania:

Din punctul meu de vedere schimbul de idei sau lupta ideilor nu ar trebui sa aibe de a face cu defaimarea si, intradevar, defaimarea, jignirile, insultele,etc nu pot constitui in nici-un caz fondul problemelor. Cu privire la pozitia inovatorului sau a descoperitorului autentic vis a vis de pozitia imitatorul creativ, aceasta este o problema de morala pe care fiecare societate o trateaza si o rezolva dupa legi proprii dar sa nu uitam ca inca din cele mai vechi timpuri furtul a constituit, dupa crima, una din cele mai grave infractiuni iar a imita oricat de creativ ar fi tot furt se numeste.

VEZI AICI CAPITOLELE IX-XII: https://www.totpal.ro/viorel-roman-moldo-valahii-si-scoala-ardeleana-un-dialog-ix-xii/

Diploma_Viorel_Roman

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

TOP-ul cautarilor globale in Google in 2019 – Cum arata lumea prin filtrul motorului de cautare?

Liderul in domeniul motoarelor de cautare, Google, a facut publice cele mai cautate expres…