Spectacolele au loc de la ora 18,00, în sala mare a pesterii, repertoriul fiind schimbat în fiecare saptamâna.

Un bilet costa 40 de lei si poate fi cumparat de la casa de bilete aflata la intrarea în pestera.
Pentru pregatirea acestor spectacole, în pestera a fost montat un sistem computerizat de urmarire, cu ajutorul unor instalatii speciale, a variatiei indicilor de temperatura si umiditate pentru pastrarea cu strictete a echilibrului tuturor factorilor de mediu din interiorul pesterii.

“Aparatura ultraperformanta montata în pestera monitorizeaza permanent variatiile de temperatura – umiditate. Prin urmarirea acestor factori se tine sub control strict impactul vizitatorilor asupra climatului din interior, astfel încât sa fim absolut siguri de faptul ca pestera nu are în niciun fel de suferit”, a declarat, vineri, pentru Agerpres, Victor Puiu, reprezentantul EMS Cave, care are în custodie pestera.

Acustica salii mari a pesterii a fost testata prima data în 21 aprilie, în cadrul unui spectacol premiera.

Pestera Valea Cetatii se afla la 1,5 kilometri distanta de orasul Râsnov, pe DN 1E Râsnov – Poiana Brasov si a fost amenajata anul trecut de o echipa de speologi, investitia fiind de 300.000 de euro.

SURSA: http://www.mediasinfo.ro

Cativa iubitori de muzica simfonica au pus la cale o serie de evenimente inedite care au loc intr-o pestera din Romania. Pestera Valea Cetatii din Rasnov gazduieste in fiecare sambata concerte simfonice sustinute de artistii Filarmonicii din Brasov.

Spectacolele au loc de la ora 18:00, in sala mare a pesterii, repertoriul fiind schimbat in fiecare saptamana.

Un bilet costa 40 de lei si poate fi cumparat de la casa de bilete aflata la intrarea in pestera. Pentru pregatirea acestor spectacole, in pestera a fost montat un sistem computerizat de urmarire, cu ajutorul unor instalatii speciale, a variatiei indicilor de temperatura si umiditate pentru pastrarea cu strictete a echilibrului tuturor factorilor de mediu din interiorul pesterii.

“Aparatura ultraperformanta montata in pestera monitorizeaza permanent variatiile de temperatura – umiditate. Prin urmarirea acestor factori se tine sub control strict impactul vizitatorilor asupra climatului din interior, astfel incat sa fim absolut siguri de faptul ca pestera nu are in niciun fel de suferit”, a declarat, vineri, Victor Puiu, reprezentantul EMS Cave, care are in custodie pestera.

Acustica salii mari a pesterii a fost testata prima data in 21 aprilie, in cadrul unui spectacol premiera. Pestera Valea Cetatii se afla la 1,5 kilometri distanta de orasul Rasnov, pe DN 1E Rasnov – Poiana Brasov si a fost amenajata anul trecut de o echipa de speologi, investitia fiind de 300.000 de euro.

http://www.ziare.com

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Brasov

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Proiectate de austrieci: 10 km de pârtii la Râşnov, telegondolă şi lac de acumulare

Ieri a fost prezentat master planul de peste 36 milioane de euro pentru dezvoltarea staţiu…