×

Explorează cei „7 munți din grădina Carpaților”!

Explorează cei „7 munți din grădina Carpaților”!

Crina Coco Popescu, cea mai tânără alpinistă din lume care a reușit cu succes să parcurgă circuitul “7 Summits” și “7 Volcanoes”, doreşte să promoveze şi munţii din România. Alpinista,  în colaborare cu Clubul Sportiv Montan Altitudine din Râşnov, a lansat proiectul “7 munți din grădina Carpaților”.

Totpals-Daily-News47-568x228 Explorează cei "7 munți din grădina Carpaților"!

„Munţii din România înseamnă mai mult decât Sinaia, Predeal şi Gura Diham. Peste 2 milioane de oameni ajung în fiecare an în Valea Prahovei şi acolo rămân. Muntele nu înseamnă doar statul la cabană şi incinsul grătarului. Muntele înseamnă aventură. Prin „7 Munţi din Grădina Carpaţilor” vrem să mobilizăm acei oameni dornici să descopere destinaţii noi şi autentice şi, în acelaşi timp, să se descopere pe sine, demonstrând că sunt în stare să urce să cucerească şapte munţi. „7 Munţi din Grădina Carpaţilor” nu se adresează profesioniştilor, ci acelor oameni care, cu puţin antrenament oferit de echipa noastră de alpinişti profesionişti, îşi pot depăşi limitele şi pot deveni primii români care cuceresc toti cei 7 munţi din Grădina Carpaţilor: Bucegi, Făgăraş, Retezat, Metaliferi, Rodnei, Ceahlau şi Piatra Craiului.” îi provoacă iniţiatorii pe iubitorii de munte.

Proiectul a debutat weekendul trecut printr-un Festival de Turism de Aventură și Ecologie organizat la Cheile Rasnovei.   Iar între 21-22 iulie va avea loc prima tură montană pentru atingerea primului vârf din cele șapte cele mai înalte vârfuri din Grădina Carpaților – Vârful Omu de 2.505 m. Pe 28-29 iulie sunteți invitați la un nou concurs de sporturi montane: Cheile Râșnoavei Adventure.

Mai multe detalii despre acest proiect găsiți pe site-ul www.7munti.ro

 

 

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed