Paraschiva FLORESCU: Taina scrisului (106) – Dincolo de iubire
Motto: „Eu am crezut în jocuri de copii În faţa casei mele zi de zi…
Motto: „Eu am crezut în jocuri de copii În faţa casei mele zi de zi…
„Cărțile sunt porți deschise asupra altor suflete și altor popoare. Mulțumită lor putem evada din…
Pentru mine, a scrie e o consecinţă firească a nevoii de poveste, cu care am…
Retorică într-o întrebare care mă conduce către răspunsul unei lipse esențiale de răspuns, adunat într-o…
Cuvântul este cea de-a doua persoană a Sfintei Treimi, adică Domnul Iisus Hristos, aşa cum…
Mă întrebi de ce nu-ți scriu, de ce îți trimit mereu un eseu sau o…
La prezentarea uneia din cărții mele, prilej cu care am fost primit, în public, ca…
De câte ori sunt întrebată să vorbesc despre mine, vorbesc greu, deși în viața de…
Dintotdeauna urmându-mi destinul am încercat să trec prin viață neobservată pe cât a fost posibil…
Scriu mișcându-mă prin realitate, prin trăirile mele, spiritualitate și mă-ndrept spre lumină. Scriu pentru că…