Strat consistent de zăpadă pe pârtiile de la Sinaia, Buşteni şi Azuga
Pârtiile din staţiunile prahovene Sinaia, Buşteni şi Azuga îi aşteaptă, pentru prima dată în acest…
Pârtiile din staţiunile prahovene Sinaia, Buşteni şi Azuga îi aşteaptă, pentru prima dată în acest…
Sfârşitul de săptămână a adus sute de turişti dornici de o tură cu schiurile, sania…
La Sinaia, prima ofertă pentru doamne vine din partea unui restaurant de trei stele, care…
Au venit turiştii ruşi Dacă pentru unii distracţia de sărbători s-a încheiat, pentru credincioşii de…
Dorind să profite de prima ninsoare abundentă a sezonului, peste 2.500 de persoane au venit…
Stratul de zăpadă măsoară aproape 30 de centimetri în Valea Soarelui, iar la Azuga pe…
Presedintele Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT) Sud, Adrian Voican, a declarat pentru Mediafax…
Mii de turişti au optat să-și petreacă Sărbătorile de iarnă pe Valea Prahovei. Împătimiţii schiatului…
Anul acesta, pasionaţii de schi au întâmpinat dificultăţi din cauza lipsei ninsorilor. Totuşi, sunt staţiuni…
A treia zi de WinterKiss Kiss in the Mix din Predeal a adus foarte, foarte…